cheia succesului: management si comunicare

Comunicare defectuasa plus management prost egal haos.
Me

UNITED COLORS OF BENETTON

An expression of our time “Communication should never be commissioned from outside the company, but conceived from within its heart”. Luciano Benetton

Salary

You don’t get paid for the hour. You get paid for the value you bring to the hour.
Jim Rohn

PACIENTUL ENGLEZ LIVE

Primul impact visual era ceva de genul: “oare n-am vazut bine?” apoi, putin stanjenit, iti venea sa te maiuiti o data, dar cu grija, san u fii observat. Un par verzui, aranjat cu mare grija, cu carare pe mijloc, ridicat putin, sa acopere cat mai mult. Nu stiu daca era perucsa sau nu. Pe chip se vedeau urmele bisturiului si a uneltelor chirurgicale. “Oare nu ar fi purtut s ail aranjeze mai bine?” Trasaturile fetei erau totusi frumoase si era evident ca fusese un baiat chipes. Partea stanga a fetei fusese mai grav afectata. Urechea ii lipsea, ochiul era mai mic si gura era trasa mai mult spre stanga. Si mainile suferisera. Trei degete erau taiate. Nu de tot. Avea un trup atletic, se vedea ca practiva vreun sport. Era in compania a doi baieti care vorbeau cu el foarte natural. Probabils e cunosteau mai demult. Ca orice om marunt, am inceput sa fac un scenario. Care sa fi fost circumstantele? Oare ce s-a intamplat? Nu va putea sa ascunda nciodata ca in spatele lui se afla o istorie tragica. Mi-l imaginam mergand pe strada, acelasi EL, cu aceeasi fata, intrand intr-un obisnuit ABC. Nu putea fi trecut cu vederea. Sigur toti ochii erau intreptati spre el, mai discret sau mai putin discret. Ma gandeam la un mod de abordare. Nu cred ca poti sa treci foarte usor peste semnele care para striga la tine, ca s-a intamplat ceva. Dar ai fi lipsit de respect sa dai buzna si sa intrebi, ca tot omul curios. Ma gandeam la complexele de inferioritate, la luptele pe care se poate sa le fi avut, la gandul ca niciodata nu va mai fi la fel. Ma gandeam la momentele de depresia prin care se poate sa fi trecut, uitandu-se in oglinda si dispretuindu-si chipul. Nicio o fata nu va mai putea sa se uite la el. Cine ar mai putea s ail doreasca de prieten? Care sunt sansele de a-si intemeia o familie? Nu puteam sa imi scot din capt toate aceste intrebari. Nu se pare atat de normal sa privim fetele comercializate, la chipurile perfecte, la dintii sanatosi, la trupurile atat de bine lucrate sis a ne dorim sa fim la fel. Ne uitam in oglinda si suntem loviti de sentimente de complexitate pentru ca nu ne putem accepta imaginea din oglinda. Si atunci el c ear putea spune? Cum ar putea sa se impace cu gandul imaginii din oglinda? Nu neg existenta acelor oameni frumosi, care pe dinafara arata ata de perfect, au un ambalaj realizat cu atat grija, in care s-a investiti atat de mult. Dar nu sunt o garantie. Dumnezeu ne-a creat pe toti dupa chipul si asemanarea Lui dar poate unii sunt create daor dupa chipul Lui (au frumusetea Lui) iar altii sunt dupa asemanarea Lui (au caracterul Lui). Imaginea acestui tanar m-a dus apoi la imaginea lui Isus, descrisa atat de elocvent de Isaia. Suntem atat de fragili! Atat de usor putem fi schimonositi, atat de putin trebuie ca cineva sa isi intoarca fata de la noi! Literatura creat personaje grotesti, celebre pentru uratenia caracterului, dar si personaje angelice, cunoscute pentru frumsetea lor. Daca Quasimodo era o aratare ciudata, care intruchipa tot ce poate si stramb si nelalocul lui, Esmeralda era frumoasa si deschisa sa cunoasca si sa descopere frumusetea “monstrului”. Daca Jean Valjean era temutul ocnas care l-a furat pe blandul si bunul episcop Myriel, Madeleine si LeBlanc sunt figurile unei transformari reale, chintesenta bunatatii si a omenieii. Asa ni se prezinta in antiteza raul si binele, frumosul si uratul. Dar uratul nu insemna ca e si rau, iar frumosul nu inseamna ca e si bun.

Dramele lui Decembre

O luna controversta din calendar. O luna cu multa tristete si multa bucurie. Totul este intr-o antiteza perfecta. De la saracie la bogatie, de la dragoste la ura, de la altruism la egoism. Decembre e luna care nu mi-a dat niciodata pace. Intotdeuna ma provoaca cu ceva. Nici anul acesta nu va trece neobservat. Desi se evoca prin cantece si lumini sarbatoarea cadourilor, realitatea crunta a unor vieti ne poate da de gandit.
Lumea crestina sarbatoreste nasterea Fiului, a Pruncului. Dar cum ramane cu cei care jelesc moartea celor dragi? Indiferent de circumstantele trecerii la cele vesnice, cineva a plecat. Indiferent de varsta pe care o are, nu mai este.
Multi care au aflat, au fost zguduiti de tragicul eneviment al familiei crestine de romani in care tatal a impuscat-o pe mama celor doi copii. Evenimentul s-a intamplat ieri si a fost mediatizat pe posturile de televiziune din Statele Unite.Dar tragicul nu este in evenimentul in sine. Tragicul este ca asemenea intamplari, divorturi, neintelegeri, violente domestice, sunt tot mai des intalnite in familiile crediciosilor. Acest fapt este cutremurator.
Familiile nu sunt intemeiata pe baza principiilor biblice. De dragul de a fi mireasa, de a nu fi singuri, multi aleg calea casatoriei, ca apoi sa nu faca fata procesului de cizelare, de acomodare. Mai mult ma doare cand lucratorii crestini, oameni care au facut din citirea si aplicarea Bibliei o profesie, au demonstrat de nenumarate ori faliment in a ajuta astfel de familii sa isi gaseasca directia. “Nepotrivirea de caracter” este un slogan de scapare pentru cei care vor sa iasa din legamantul sfant al casniciei. Si cu atat usurinta se lasa armele jos, incat ma inteb daca mai exista cineva in lumea asta careia sa ii pese de ceea ce se intampla in jur. Ne pasa? Sau suntem doar privitori indiferenti, trecatori care compatimesc cele intamplate si mergem mai departe. Cuvintele lui Dumnezeu transmise de Ieremia descriu perfect haosul in care ne aflam. Si totusi, mai cred in trezire. Mai cred ca o pot convinge pe prietena mea, care vrea sa divorteze, pentru ca nu mai rezista, sa nu lasa armele jos, sa lupte. Nu sunt in situatie ei, si ma poate acuza ca nu o inteleg, ca nu mai poate si daca ar divorta i-ar fi mai bine. Dar cred in Atotputernicia lui Dumnezeu, care are planuri de pace cu noi si nu de nenorocire.
Mare responsabilitate sta pe umerii vestitorilor cuvantului. Trist este ca ei nu stau in mijlocul poporului, in mijlocul turmei. Sunt undeva mai departe si le este greu sa se aplece pentru a lega ranile oilor, sa le scoata din tufisuri si din ghimpi, sa le poarte pe umeri.
Dar pana la urma cum ramane cu sotia impuscata, cu copiii fara mama, cu sotul condamnat, cu sotii divortati, accidentele mortale ale tinerilor, cu parintii cu ochii inlacrimati? Unde e dragostea si bucuria lui Decembre?

De ce nu voi fi niciodată un jurnalist bun…

Am fost provocat cu o anumită ocazie de definiţiile pe care le-a dat cineva despre jurnalist. Ce este jurnalistul? Am fost uimit să văd o serie de comparaţii, care mai de care mai interesante şi să văd zugrăvindu-se un personaj aproape mistic. Ce idée… nemaipomenit. Oare eu de ce nu mi-am pus această întrebare? Poate pentru că nu sunt jurnalist. Poate. Dar lucrez aproape de aceşti oameni, uneori chiar cu ei… Chiar dacă, fără supărare, sunt amatori, se numesc jurnalişti. Şi, să fim serioşi, nu poţi deveni profesionist peste noapte. Toţi trec pe la capitolul începător sau amator. Deşi, trebuie să recunoaştem că întâlnim în viaţa acele cazuri rare, care ne taie respiraţia, şi privim cu admiraţie la operele, lucrările şi realizările pe care le au unii de la o vârstă fragedă. Nu sunt ei de vină…

Dar să revin la jurnalistul din mine. De fapt, spuneam că nu voi fi un jurnalist bun. Şi nu vreau să vă las fără argumente. Există o categorie de oameni care are o atracţie deosebită spre schimbare. Aceşti oameni sunt pasionaţii, vizionarii, care vor să schimbe lumea, şi-ar da viaţa pentru o cauză dreaptă. Aşa s-au născut profesorii care sunt amintiţi de generaţii întregi de elevi/studenţi, aşa s-au născut misionarii, rămaşi în istorie pentru pasiunea pentru suflete, aşa s-au născut artiştii, muzicienii, scriitorii, cercetătorii, medicii, detectivii, jurnaliştii…. Se pare că intrăm toţi în această categorie, nu-i aşa? Toţi am vrea să schimbăm lumea, toţi avem propriile idei şi opinii despre ceea ce nu merge bine şi despre ceea ce trebuie schimbat. Diferenţa dintre unii şi alţii este că unii chiar recurg la fapte pentru a-şi împlini misiunea sau visul, iar alţii rămân doar cu visul ….

Şi având aceste motoare pornite în interiorul nostru, nu mai trebuie să ne punem întrebarea oare ce l-a determinat pe ziaristul canadian Serge Monaste să scrie despre “Protocoalele de la Toronto – Natiunile Unite contra creştinismului”. A urmărit un fir, dar s-a dovedit fatal – decedat în situaţii suspecte în 1995. Şi nu ne vom mai întreba de ce reporterul de la Wall Street Journal, Daniel Pearl, a ales să îşi divulge adevărata identitate, răpit fiind de Al-Quaeda: Sunt Evreu! Trupul i-a fost măcelărit cu brutalitate. Mai întrebăm de ce?

Laşi sunt cei care spun că oamenii aceştia au fost „fraieri”. Că au murit în zadar. Pentru că nu este un lucru mai măreţ decât să îţi dai viaţa pentru semenii tăi. Şi sincer, cine ar mai face acest lucru? Sau îţi trebuie un anumit context?

Jurnalistul pasionat, jurnalistul care schimbă lumea… Jurnalistul care e gata să scormonească un trecut periculos, pentru a aduce la suprafaţă adevăruri care ar putea salva mii de vieţi în schimbul demascării unui om… Jurnalistul care nu se teme să pună întrebări incomode, jurnalistul pentru care nu există personalităţi, preşedinţi, mari savanţi, teologi nici mari terorişti, doar oameni, şi atât. Jurnalistul care urmăreşte firul ariadnei cu încredere şi îndrăzneală. Nu am curajul acesta. Dar recunoscând că nu am curajul nu îmi dovedesc laşitatea. Am căutat întotdeauna să mă feresc de situaţiile periculoase, să nu dau de bucluc. Poate o să mă acuzaţi de comoditate, de plăcerea de a mă simţi în siguranţă. Parţial adevărat. Nu judecaţi mărturia mea doar dintr-o perspectivă pur omenească. Într-adevăr nu caut situaţiile periculoase, dar dacă la un moment dat ar apărea în viaţa mea o astfel de situaţie, nu a aş fugi, nu aş da înapoi, pentru că mă încred în Cel ce a permis să mă confrunt cu ea. Şi totuşi, acest lucru nu mă va face un bun jurnalist.

Şi atunci cum rămâne cu pasiunea mea pentru oameni, pentru suflete? Cum rămâne cu flacăra de a schimba ceva? Cum rămâne cu visul, cu viziunea? Faptul că nu voi fi un bun jurnalist, nu înseamnă că nu pot fi un bun scriitor – ceea ce scriu poate avea un impact mare asupra celor ce citesc. S-ar putea să fiu un bun critic de film – să subliniez valorile, să recomand, asemenea operelor literale, capodopere ale genului. S-ar putea să fiu un bun fotograf – să încetez să mă folosesc cuvintele şi să vorbesc în imagini. Să îmi spun părerea despre lume într-un alt mod, să creez cadre şi contexte.

Poate nici tu nu eşti bun, şi recunoşti acest lucru, poate tocmai pentru că urăşti starea de mediocritate pe care o urăsc şi eu. Am invocat-o de atâtea ori şi încercă din răsputeri să ies din ea. Rămân la ideea de a fi cel mai bun, chiar în cel mai mic lucru. Căci cel mai mic va fi cel mai mare. Şi merită să dai tot ce ai mai bun pentru a fi cu adevărat relevant. Să nu exişti doar, pentru că aceasta a fost o conjunctură nefastă a vieţii, ci să exişti cu scop şi cu demnitate. Şi vei avea demnitate atunci când vei da totul din tine, nu pentru tine ci pentru cei din jur.

How Was IT

Sunny, warm, colourful, like a holiday. I’ve seen the unknown smiles, I felt the unknown arms surrounding me, the hugs, the hearts beating for me. Unseen friends, far away lover, and yet so close… A far away thought, or a phone call from an unexpected friend means more than nicely wrapped gifts… I received heart gifts….
But let me start from the beginning. Early morning when I woke up and looked outside my window and I saw a very bright light, sign that the sun was really rising! For me! I had no special wish, so the first minutes of morning surprised me. Then the thought came to my mind… let’s make this day special, let’s do something different, let the day surprise you. You just be the special guest of this day! What a great day! I looked in the mirror… I needed some adjustments. A nice shower would refresh me, a new hairstyle and something trendy… Great! Let’s do it! Spent some tome on the first morning calls, read my messages on the internet, and ready to get out of the door and do something that I havend done before and walk in places I haven’t been for quite a time. I grabbed my camera, ready for My Late October shots, grabed my old CD player ready to absorb every word of celebration of this day! Perfect Day, How Great is Our God, How Excellent is Thy Name etc. I’ve never walked on the street with my headphone on my ears…. LISTENING.
How is it to walk on the streets, on your birthday, alone, all by yourself, feeling happy, satisfied? No friends around, no lover around, no one you know… Quite an experience! A great one! Loved it!

Late October

Tomorrow is my birthday. What shall I do tomorrow? Something special something new, or memorable… I would prefer to have a day of inspiration. I would dedicate this day to LIFE. To celebrate life. There are many ways of doing it. Cheering and spending time with friends! Remembering old times when we used to…. I don’t want to recall the past. Interestingly, my verse for this year was a tough one. It was about friends. Just read Jeremiah 9:4. You will be shocked! Well, people are your enemies, people are your friends, people are your fans, people are the ones who hate you. I don’t fell the need of people. They disappoint me too much. J Like I would be perfect! No, no at all, but I just try so hard to keep the values up, to bring back the good old etiquettes, when people would say “May I have the honor of sitting beside you?” don’t get me wrong! I’m not saying that those years were better, that those people were different. Well, thy were, from a certain point of view. We have the chance of a rich world history. So many trhings happened before we came, and yet, so little we learn. Where is that saying – learn from other’s mistakes? No, we do not intend to learn. Our nature is wicked, and I is to painful to be aware of it! Tat’s why maybe it is a lot more easier for those who are ignoring the truth or they refuse to admit it. It is easier now… but later, it will be harsh. Do we try to run from all the thngs that happened before us? So many people were concentrated on building a Golden Society, everyone using its evil ways, thinking that it would work. But in the end it turned to be fatal… Oh how true it is that good intentions without knowledge are fatal. My mind is like a swirl sometimes… funny. We talk so much these days. Way too much. If we do something with our hands, we talk about it for days! This is the époque I live in. Do I fit in? No, quite a bit. Would I choose to live in another time? No, quite a bit. I’m in the right place at the right time. Maybe my “square” is mobile ad not very well defined, but I will be in the right place. No, I’m not a chess figurine, but I believe in God’s good decisions.

What I want for my birthday? Well, maybe a des1k lamp, a car, a home, a job, a child? Which would best fit for a birthday present? Sometimes it is to difficult to choose, not only for others but for myself as well. This time I chose a desk lamp. It’s nice. I like it, although it shines too bright on my keyboard and can’t see the letters very well J. Will I remember my birthday? Of course. I look out the window; I see the red yellow and green leaves, the beauty that the nature painted before my eyes, the cold the October rain, or the fog, or gentle touch of the sun. It is never the same. Sometimes I like it, sometimes I hate it. But I like this day, though.

It’s me, here, 2007, at 28 years old and 365 days and 11 hours. Young if I were to compare myself wit my 87year old grandma and old if I were to compare myself to a 18 year old. But young in spirit, young because youth is not defined by your skin. The skin is such a fragile and expensive material!!! J Yet it is our cover, an we do need to take care of it. Tomorrow I’ll be 29, an age with no resonance. It doesn’t tell me anything. It’s like an empty barrel, when you hit it, no sound.